Home » D:News » Pneumonia, boala care ucide un copil cu vârsta sub 5 ani la fiecare 39 de secunde

Pneumonia, boala care ucide un copil cu vârsta sub 5 ani la fiecare 39 de secunde

Pneumonia, boala care ucide un copil cu vârsta sub 5 ani la fiecare 39 de secunde
Publicat: 12.11.2019
Pneumonia a ucis un copil cu vârsta sub 5 ani la fiecare 39 de secunde anul trecut, mai mulţi decât oricare altă infecţie, potrivit unui raport al UNICEF dat publicităţii marţi, de Ziua Mondială de luptă împotriva acestei boli.

În 2018, peste 800.000 de copii cu vârsta sub 5 ani au murit din cauza pneumoniei, arată UNICEF într-un comunicat emis în colaborare cu alte cinci organizaţii de sănătate şi pentru protecţia copiilor, printre care Save the Children şi GAVI Alliance (fosta Global Alliance for Vaccines and Immunisation), potrivit Mediafax.

„Majoritatea deceselor au fost înregistrate în rândul copiilor cu vârsta sub doi ani, din care aproape 153.000 în rândul copiilor cu vârsta sub o lună”, se arată în acelaşi comunicat, prin care cele şase organizaţii lansează un apel „la o acţiune mondială” împotriva pneumoniei.

Factorii care cauzează pneumonie

Această infecţie respiratorie acută, care afectează plămânii, poate fi cauzată de bacterii, virusuri sau fungi. În cazul unei pneumonii, alveolele pulmonare se umplu cu puroi şi lichid, ceea ce face dureroasă respiraţia şi limitează absorbţia oxigenului.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pneumonia este responsabilă de 15% din numărul total de decese înregistrate în rândul copiilor cu vârsta sub cinci ani în lume.

„Este o epidemie mondială uitată, care necesită o reacţie internaţională urgentă. Milioane de copii mor din lipsa vaccinurilor, antibioticelor şi tratamentelor cu oxigen”, a spus Kevin Watkins, de la organizaţia Save the Children.

Potrivit organizaţiilor care au iniţiat acest apel, peste jumătate din decesele provocate de pneumonie în rândul copiilor sunt concentrate în cinci ţări: Nigeria (162.000), India (127.000), Pakistan (58.000), Republica Democrată Congo (40.000) şi Etiopia (32.000).

Prin comparaţie, anul trecut, în rândul copiilor cu vârsta sub cinci ani, bolile diareice au provocat 437.000 de decese, iar malaria, 272.000.

Cele şase organizaţii vor organiza un forum mondial privind pneumonia infantilă la sfârşitul lunii ianuarie 2020 în Barcelona, Spania.

În 2009, data de 12 noiembrie a fost declarată Ziua Mondială de luptă împotriva pneumoniei.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați